Asta nu trebuie sa ne ingrijoreze, nu trebuie sa ne sperie, nu trebuie sa ne alarmeze. Pentru ca daca ne insotim cu disperarea, nu avem pe nimeni langa noi, nici macar pe noi insine, pentru ca disperarea ii goneste pe toti de langa noi! Nu exista oameni bogati, dupa cum nu exista oameni saraci. Exista oameni care nu simt, care nu-si vad bogatia! Exista oameni care nu-si traiesc fericirea si bucuriile! Acum toate se masoara in bani, bogatie, fala. Altadata toate se masurau in statut social. Acum toate se masoara in schimbare - de avutie, de statut, de caracter, de atasament fata de valori sau fata de cei din jur. Ce ieri ni se parea bun si frumos azi ni se pare invechit, rau, desuet, iar ce nu parea rau devine azi un mod de viata acceptat cu ingaduinta si justificare fata de propria constiinta.
Nu exista mai mult, dupa cum nu exista mai putin! Exista doar zambet de implinire sau tristete ori durere. Sa nu uitam insa ca la capatul fiecarei dureri asteapta zambind firav si chemator speranta. Prin urmare, nu renunţa pentru ca, daca renunti la durere, renunti si la speranta. Pentru ca viata e speranta si durere, ambele guvernate de vesnicul si implacabilul destin.
